Sari la conținut
01.10.2026|Comunicat de presă

CNSMLA: unde pot cere ajutor părinții ai căror copii consumă droguri și ce se construiește pentru ei

CNSMLA - Sprijin pentru părinți și copii
Adicția este o problemă de sănătate mintală, nu un eșec moral. Cu cât ajutorul este cerut mai devreme, cu atât tratamentul are rezultate mai bune.

Comunicat de presă oficial

București, 30 septembrie 2026

Reportajul difuzat de Observator pe 29 septembrie 2026 aduce în atenția publicului o situație prin care trec tot mai multe familii: momentul în care un părinte află că propriul copil consumă droguri. Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog (CNSMLA) apreciază curajul familiei de a vorbi public. Recunoaștem că, pentru un părinte aflat în criză, drumul către ajutor nu este încă suficient de clar, de aceea oferim mai jos informații concrete pentru familiile aflate în aceeași situație.

Document oficial

Descărcați textul complet al comunicatului de presă în format PDF oficial.

Unde se pot adresa părinții

Adicția este o problemă de sănătate mintală, nu un eșec moral. De aceea, orice serviciu public de sănătate mintală poate fi primul pas:
1
Medicul de familie sau cabinetul de medicină școlară;
2
Cabinetele de psihiatrie și de psihiatrie pediatrică din ambulatoriile de specialitate;
3
Secțiile de psihiatrie și de psihiatrie pediatrică ale spitalelor, iar în situații urgente, camerele de gardă;
4
Centrele de Sănătate Mintală pentru Prevenirea și Tratarea Adicțiilor (CSMPTA), unde serviciile sunt gratuite, indiferent dacă persoana are asigurare medicală și indiferent de domiciliu.

În afara sistemului medical, familiile pot apela la consilierul școlar și la direcțiile și serviciile de asistență socială și protecție a copilului.

Harta Serviciilor de Sănătate Mintală

Pentru orientare, CNSMLA a pus la dispoziție Harta serviciilor, pe www.cnsm.org.ro. După selectarea județului, familiile găsesc spitalele, CSMPTA, DGASPC și serviciile de asistență socială din zonă. Recomandăm contactarea directă a serviciului ales, pentru confirmarea programului și a condițiilor de acces.

Accesează Harta Serviciilor

Combaterea stigmatului este esențială

Cel mai mare obstacol rămâne stigmatul: mulți părinți și copii nu cer ajutor de teama judecății celorlalți sau a consecințelor legale. Cu cât ajutorul este cerut mai devreme, cu atât tratamentul are rezultate mai bune.

Rolul CNSMLA

CNSMLA, instituție în subordinea Ministerului Sănătății, coordonează, implementează și evaluează la nivel național politicile de sănătate mintală și de prevenire și tratament al adicțiilor. CNSMLA nu tratează direct pacienți; rolul său este ca serviciile care o fac să fie mai numeroase, mai bine pregătite și mai ușor de găsit. După desființarea ANA, la finalul anului 2024, CNSMLA lucrează împreună cu ANPCDDA la reunificarea rețelei de servicii dedicate adicțiilor, la modernizarea politicilor publice și la actualizarea legislației din domeniu.

Ce se construiește acum

Cel mai amplu proiect în derulare este „Programul pentru serviciile de sănătate – creșterea capacităților de prevenire și tratare a dependenței copiilor și adolescenților din România”, finanțat prin a doua contribuție elvețiană (Programul de cooperare elvețiano-român), cofinanțat și coordonat de Ministerul Sănătății, în calitate de operator de program. Programul este implementat de CNSMLA, în calitate de operator al componentei de program, în parteneriat cu UNICEF și cu două instituții elvețiene de referință: Universitatea de Științe Aplicate și Arte din Lucerna, care asigură formarea specialiștilor, și Addiction Switzerland, care sprijină componentele de politici publice și de prevenție. Programul prevede:

  • o campanie națională de conștientizare, adresată la peste 1,2 milioane de copii și adolescenți;
  • acces la platforme dedicate de informare și prevenire pentru peste 20.000 de copii, părinți și cadre didactice, iar, în funcție de nevoile identificate, sesiuni de prevenire universală și selectivă;
  • formarea a peste 1.000 de profesioniști din sănătatea mintală. Primii 23 de formatori – în majoritate psihiatri și psihologi – se pregătesc deja în 2026, alături de experți elvețieni, într-un program de 360 de ore;
  • renovarea, dotarea și finanțarea a 4 centre de sănătate mintală pentru copii și adolescenți (CSMPTA), selectate prin apel public: Ploiești, București, Deva și Timișoara;
  • propuneri de îmbunătățire a politicilor publice în domeniul adicțiilor și al incluziunii sociale.

În paralel, prin programul „Stare de bine – de la deziderat la rezultat”, finanțat prin Programul Sănătate și cofinanțat de Ministerul Sănătății, peste 400 de părinți participă la sesiuni de educație parentală pozitivă.

De asemenea, CNSMLA a fost cooptat de Ministerul Sănătății, alături de ANPCDDA, în elaborarea unui nou proiect dedicat prevenirii și tratării adicțiilor. Acesta va continua campania inițiată prin programul elvețian, devenind prima campanie națională continuă, pe trei ani, dedicată adicțiilor, și va extinde formarea către cadre didactice, personal din asistența socială și alți profesioniști implicați în prevenție.

CNSMLA va continua să colaboreze cu toate instituțiile competente pentru ca fiecare familie care are nevoie de ajutor să știe unde să îl găsească.

Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog

Adresă: Str. Bodești nr. 1, sector 2, București

Website: www.cnsm.org.ro