CNSMLA

Kid anxiety

Anxietatea la copii și adolescenți

Ce sunt tulburările anxioase?

Tulburările anxioase se caracterizează prin frică excesivă, anxietate și perturbări comportamentale asociate. Frica excesivă reprezintă răspunsul emoțional exagerat la un pericol real, în timp ce anxietatea reprezintă teama de un pericol imaginat, presupus că va urma. De exemplu pot să simt anxietate atunci când anticipez că nu mă voi descurca la următorul test de matematică și pot să simt frică într-o situațiie în care mă aflu în interiorul unui grup social și începe o discuție în contradictoriu.

De cele mai multe ori, frica excesivă și anxietatea se suprapun.

Cele mai întâlnite tulburări anxioase întâlnite la copii sunt anxietatea de separare, anxietatea generalizată și anxietatea/fobia socială. DSM V definește încă un tip de tulburare anxioasă și anume mutismul selectiv.

Tulburările anxioase diferă unele de altele prin tipul de stimul/pericol care induce teama sau anxietatea.

Cum se manifestă anxietatea la copii si adolescenți?

În general, copiii anxioși se concentrează excesiv pe rezultatele negative, prezintă modificări la nivelul funcționării corpului și evită situațiile care par a fi amenințătoare.

Anxietatea de separare: copiii cu anxietate de separare manifestă o frică excesivă față de separarea de părinți și prevăd un pericol pentru aceștia care va conduce la o separare pe termen lung. De exemplu, un copil cu anxietate de separare, poate gândi că dacă mama va pleca la o întâlnire, aceasta va suferi un accident. Se observă aici așteptarea la un pericol pentru mamă și frica de separare de aceasta având în vedere previzunea pericolului.

Anxietatea de separare este firească de exemplu la un copil de un an care plânge atunci când este separat de mama sa și se află în prezența străinilor.

Anxietatea generalizată: copiii sau adolescenții cu anxietate generalizată prezintă în majoritatea timpului îngrijorare cu privire la mai multe domenii ale vieții: școala, familia, prietenii etc. Acești copii se așteaptă să se întâmple tot ce este mai rău. De exemplu, un copil cu anxietate generalizată poate manifesta îngrijorare față de performanța școlară, crezând că un eșec îi va distruge viitorul profesional. În astfel de situații, capacitatea de concentrare scade, intervine evitarea situațiilor provocatoare de anxietate și astfel scade performanța școlară. Îngrijorarea se poate manifesta și în legătură cu alte aspecte ale vieții. Important de reținut este faptul că în anxietatea generalizată este prezentă îngrijorarea permanentă și excesivă și previzunile negative cu privire la situații din viitor.

Fobia/Anxietatea socială: În cazul copiilor cu anxietate socială principalele situații care conduc la anxietate sunt legăturile sociale și performanța. Cu alte cuvinte, copiii își pot dori să evite să vorbească în public, să cunoască persoane noi, să se adreseze profesorilor/educatorilor/părinților și orice situație care presupune evaluare. Principalele temeri sunt legate de posibilitatea de a fi umiliți sau evaluați negativ. Atunci când totuși se confruntă cu astfel de situații, prezintă modificări corporale ca: transpirație, înroșire la nivelul feței, tremur, amețeli, dureri de stomac, accelerarea bătăilor inimii (palpitații). Experimentarea anxietății poate conduce la o performanță scăzută. Acest lucru validează îngrijorarea și previziunea negativă a copilului care va evita în continuare aceste situații observând că se poate întâmpla tot ce este mai rău.

Mutismul selectiv: incapacitatea de a vorbi în situații sociale specifice (mediul școlar, profesional), deși copilul/ adolescentul poate să vorbească în alte contexte. Incapacitatea de a vorbi poate scădea performanța școlară sau profesională

Comportamente asociate tulburărilor anxioase: evitarea situațiilor generatoare de anxietate, „calmarea” anxietății prin intermediul alcoolului sau drogurilor, performanțe școlare variate spre scăzute, prieteni mai puțini, dificultăți familiale, obișnuința de a trăi într-o stare de stres dăunător (distres).

Diminuarea anxietății:

Anxietatea merită atenția părinților și îngrijitorilor copilului. Deși există situații în care distresul resimțit de copil este considerat normal pentru vârsta lui sau se crede că va trece o dată cu înaintarea în vârsta, acest lucru nu este obligatoriu. Este important ca anxietatea să fie luată în considerare și tratată într-un mod potrivit.

O metodă de reducere a anxietății este psihoterapia. În timpul ședinței, psihoterapeutul explorează împreună cu tânărul gândurile, emoțiile și situațiile care conduc la stările de anxietate. Mai apoi caută alternative, reconstruiesc gândurile și încep procesul de pregătire pentru a pune în aplicare comportamente de expunere, adică de confruntare a situațiilor considerate amenințătoare, acum având instrumentele necesare pentru a face față.

Implicarea familiei este importantă deoarece mare parte dintre exercițiile comportamentale pe care copilul le va pune în aplicare, vor fi realizate în relație cu membrii familiei, deci va avea nevoie de sprijin și încurajare.

Dezvoltarea abilităților sociale conduc de asemenea la diminuarea anxietății. Învățarea comportamentului non-verbal, exersarea mai multor forme de socializare și de răspuns, exersarea răspunsurilor asertive, lipsite de agresivitate, sunt tehinci pe care copilul le poate învăța și folosi în avantajul lui, reducând semnificativ stările de anxietate.

Important de reținut este faptul că trebuie să existe un obiectiv comun al copilului și părintelui. Părintele încurajează, motivează și susține copilul în vederea comportamentelor ajutătoare chiar și atunci când copilul se confruntă cu un eșec. Alternativa este să ignore, să protejeze sau să minimizeze dificultățile copilului.

Factori de risc pentru dezvoltarea unei tulburări de anxietate:

1. factori genetici – nivelul general de emoționalitate, modul de răspuns emoțional la stimuli și situații este moștenit genetic. Cu cât gradul de emoționalitate este mai crescut cu atât cresc șansele pentru dezvoltarea unei tulburări de anxietate;

2. stilul parental – copiii ai căror părinți sunt hiperprotectivi și care manifestă un grad de control ridicat sunt mai predispuși la tulburarea de anxietate. Stă în natura fiecărui părinte să-și proteje copilul de pericole, însă este important ca părintele să încurajeze independența și să ajute copilul să dezvolte factori de protecție emoționali, cognitivi și comportamentali în fața situațiilor stresante. Cu alte cuvinte, ca părinte mai degrabă însoțesc copilul prin situațiile dificile pentru el, în defavoarea evitării acestora;

3. factori cognitivi – mai multe gânduri referitoare la pericole și amenințări;

4. factori comportamentali – comportamente caracterizate de evitare.

Resurse:

Ronald M. Rapee& Ann Wignall – Tratamentul anxietății la copii și adolescenți


Designed by upklyak / Freepik

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.