CNSMLA

girl, tired, student-6024567.jpg

Depresia la copii şi adolescenţi

Este posibil ca un copil să sufere de depresie? Da! De cele mai multe ori, adulţilor le este greu să accepte că un copil poate suferi de depresie. În ultimii ani, rata depresiei în rândul copiilor a crescut foarte mult. Depresia este una dintre tulburările afective, caracterizată prin stări de tristeţe în majoritatea timpului, pierderea energiei şi a interesului pentru activităţi. Copilul poate părea trist, dar asta nu înseamnă neapărat că are depresie, însă dacă tristeţea durează o perioadă mai lungă de timp (minim două săptămâni) şi îi afectează activităţile sau interesele, mediul familial, şcolar şi social, atunci este important să fiţi atenţi la simptome pentru că toate acestea pot indica depresia copilului.

Depresia la copii şi adolescenţi se manifesta în mai multe feluri, în funcţie de vârstă. Aceştia pot părea iritaţi, trişti, plictisiţi, se supără şi se enervează foarte uşor, aparent fără motiv, le dispare interesul pentru activităţi pe care înainte le făceau cu plăcere, devin agresivi verbal sau fizic atunci când se supără, le scade pofta de mâncare şi pot avea o stare permanentă de oboseală.

Cauze ale depresiei

Cauzele depresiei sunt complexe şi nu sunt pe deplin cunoscute. Majoritatea factorilor care pot declanşa depresia sunt factori genetici, comportamentul părinţilor, boli, accidente, presiunea performantei şcolare. Cele mai întâlnite cauze ale depresiei, dar nu singurele pot fi: conflictele din familie, relaţia defectuoasă dintre părinţi sau chiar separarea acestora, violenţa în familie, moartea cuiva drag, o dezamăgire profundă, dificultăţile socio-economice.De asemenea, copiii ai căror părinţi suferă de depresie sunt predispuşi la rândul lor la depresie.

Care sunt simptomele depresiei la copii şi adolescenţi?

Pentru a putea fi pus un diagnostic de episod depresiv, copilul sau adolescentul trebuie să prezinte cel puţin două săptămâni, cinci (sau mai multe) dintre următoarele simptome, apărute aproape în fiecare zi:

  • iritabilitate
  • scăderea interesului sau a plăcerii pentru toate sau aproape toate activităţile
  • scăderea sau creşterea semnificativă în greutate
  • lipsa de energie
  • scăderea capacităţii de concentrare
  • sentimente de tristeţe şi vinovăţie
  • insomnie (dificultăţi în a adormi, trezire pe timpul nopţii) sau hipersomnie (stare de somnolenţă excesivă, chiar dacă somnul de noapte durează între 8-12 ore)
  • gânduri sau vorbe despre moarte sau suicid
  • somatizări (dureri de cap, de stomac, de spate, vărsături sau dureri musculare)
  • stima de sine scăzută (sunt urât/ă, nu sunt bun/ă de nimic, nu pot face nimc bine)
  • toleranţă scăzută la frustrare
  • crize de plâns
  • retragere socială (îşi petrece cea mai mare parte a timpului singur sau pe telefon).

Tratamente utile

Este important să fiţi atenţi la simptomele descrise mai sus şi să apelaţi la serviciile unui specialist (medic de familie, consilier şcolar, psiholog clinician, psihoterapeut, psihiatru) atunci când observaţi modificări în comportamentul copilului dumneavoastră. În urma unei evaluări, specialistul va crea un plan de intervenţie terapeutică adaptat nevoilor copilului.

Tratamentul depresiei la copil şi adolescent constă în general în psihoterapie, educaţia membrilor familiei şi, în funcţie de gravitate, tratament medicamentos.

În cazul depresiei uşoare este recomandată terapia cognitiv-comportamentala sau terapia interpersonală. Pentru depresia severă este recomandată o combinaţie între terapia cognitiv-comportamentală şi administrarea medicaţiei antidepresive.

Terapia cognitiv-comportamentală este o formă de psihoterapie de scurtă durată care se bazează pe rezolvarea problemelor, pe ameliorarea sau vindecarea unor probleme de sănătate mintală, abordând problemele emoţionale sau sociale din viaţa unei persoane. În urma terapiei, o persoană poate învăţa să îşi dea seama mai clar de problemele existente, să înţeleagă cum evenimentele din trecut îi pot afecta emoţiile şi convingerile din prezent, să îşi dea seama când apar gândurile negative, să nu îi mai fie frică de ce se poate întâmpla în viitor, să gândească pozitiv, să îşi propună obiective care se pot realiza, să îşi învingă fricile în loc să le evite.

Terapia interpersonală este o intervenţie de scurtă durată şi se axează pe modurile în care pacientul relaţionează, pe felul în care acesta iniţiază şi continuă relaţiile sociale. Terapia are ca scop scăderea simptomelor depresive, îmbunătăţirea abilitaţilor de comunicare prin observarea a ce anume menţine gândirea depresivă şi învăţarea altor moduri de comunicare.

Recomandări pentru părinţi

  • Petreceți timp de calitate cu copilul dumneavoastră. Chiar și doar treizeci minute pe zi de atenție acordată exclusiv copilului fac o diferență enormă.
  • Încurajaţi copilul să facă ceea ce îi place, fără să îi îngrădiţi libertatea.
  • Evitaţi să folosiţi sintagme precum: “Aşa e corect”, “Asta e greşit”.
  • Lăudați-vă copilul adesea pentru lucrurile pe care le face bine și pentru lucrurile pe care ați dori să le facă mai mult.
  • Toți copiii, chiar și adolescenții își doresc atenția dumneavoastră, așa că asigurați-vă că acordați mai multă atenție comportamentelor pe care doriți să le vedeți mai mult și mai puțină atenție comportamentelor pe care ați dori să le facă mai puțin. Este foarte greu, dar funcționează uimitor de bine.
  • Evitaţi să folosiţi sfaturi precum: “Fii mai vesel/ă, energic/ă!”, “Bucură-te mai mult!”, fiindcă acestea nu ajută copilul în suferinţă, ci doar îi cresc sentimentul de vinovăţie că nu poate fi aşa cum şi-ar dori.
  • Oferiţi copilului ocazia să aleagă şi să ia decizii pe care să şi le asume, dezvoltând astfel capacitatea lui de a fi responsabil.
  • Vorbiţi deschis despre emoţiile lui. De multe ori, copii nu ştiu să spună ceea ce simt, de aceea este important ca părinţii să le oglindească emoţiile.
  • Vorbiţi şi despre propriile sentimente şi descrieţi abilităţile de adaptare pe care le folosiţi în diverse situaţii.

Implicarea părinţilor este esenţială în procesul de vindecare al copiilor. Ei au nevoie să se simtă în siguranţă, să fie ascultaţi şi înţeleşi. Copiii sunt oglinda mediului în care trăiesc, iar atunci când în mediu se produc schimbări, copiii vor schimba la rândul lor modul în care se raportează şi răspund la acesta.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.