În România, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, menționează următoarele grupuri ca fiind în dificultate sau în situații de risc: copii, persoane vârstnice, persoane cu handicap, persoane dependente de consumul de droguri, alcool sau alte substanţe toxice, persoane care au părăsit penitenciarele, familii monoparentale, persoane afectate de violenţa în familie, victime ale traficului de fiinţe umane, persoane fără venituri sau cu venituri mici, imigranţi, persoane fără adăpost, persoane infectate sau bolnave de HIV/SIDA, bolnavi cronici, persoane care suferă de boli incurabile, alte persoane aflate în situaţii de nevoie socială.
Toate aceste persoane au în comun absența condițiilor sociale de viață. Fie că vorbim despre lipsa unei locuințe, lipsa unui venit, lipsa siguranței fizice și psihice, a sănătății sau a grupului social, toate acestea se constituie în factori de vulnerabilitate de ordin psiho-social.
Situațiile cele mai complicate sunt de departe acelea în care persoanele se află la intersecția mai multor vulnerabilități (sărăcie extremă împreună cu apartenența la un grup etnic și diagnosticul unei boli mintale). Se creionează astfel, un cerc vicios alimentat de stigma și excluziune socială. Imaginea de ansamblu se formează în jurul barierelor socio-economice de care oamenii se lovesc. Accesul la educație și sănătate este îngreunat de statutul economic scăzut. Lipsa educației se manifestă atunci când vine vorba de accesul pe piața muncii sau grija față de sănătate. Accesul limitat sau chiar inexistent pe piața muncii relevă statutul economic scăzut închizând cercul vulnerabilității. Sănătatea mintală este cea care cedează prima, fiind în centrul cercului vicios și motorul care ar putea pune în funcțiune capacitățile personale ale indivizilor care fac parte din grupurile vunerabile. Atenția față de sănătatea mintală a persoanelor din grupurile vulnerabile este la capătul listei de nevoi atunci când necesitățile de bază nu sunt satisfăcute. Se conturează astfel, portretul unei persoane care nu numai că are nevoie de sprijin, dar nici nu cunoaște direcția în care să se uite pentru a-l primi.
Stigma favorizează excluziunea socială. La rândul ei, excluziunea socială limitează contactul persoanei cu grupul social, participarea acesteia la activități de ordin civic, accesul pe piața muncii, la serviciile medicale și sociale.
Din punct de vedere psihologic, stigma și excluziunea socială favorizează apariția tulburărilor mintale precum anxietatea, depresia, consumul de substanțe și îngreunează procesul de remisiune al acestora.
În situația actuală, persoanele care au trecut sau trec prin boala generată de virusul SARS-CoV-2 se confruntă cu o situație de vulnerabilitate. Pot simți rușine, vinovăție, se pot lovi de marginalizare și/sau excluziune socială, dând naștere la un nou grup vulnerabil în contextul situației pandemice. Acest lucru duce la degradarea stării de sănătate mintală și la apariția simtomelor de anxietate, depresie, tulburări de somn sau hipervigilență cu privire la mediul încojurător. Perspectiva asupra vieții se poate modifica, persoanele experimentând o stare de sănătate precară ce pune sub lupă conceptul efemerității.
Pe larg despre două dintre grupurile vulnerabile
1. Persoanele adulte fără adăpost
Familii evacuate din fostele locuințe naționalizate, foști prizonieri care sunt forțați să aleagă strada în urma eșecului reintegrării, tineri care au părărsit centrele de plasament, mame și copii victime ale violenței domestice, persoane care și-au pierdut locuința în urma datoriilor, persoane cu dizabilități fizice sau psihice și nu în ultimul rând femei, bărbați și copii de diferite vârste care au fost alungați de acasă, necăsătoriți sau divorțați. Toate aceste persoane au în comun un singur lucru: strada. Ultimul refugiu și locul cărora îi spun acasă.
Ce se întâmplă la nivel psihologic cu aceste persoane? Strada nu este nici pe deparate un loc prietenos și lipsit de pericole. Sunt persoane care se confruntă cu tulburări depresive, anxioase sau de somn și lista poate continua. Adaptarea la viața de pe stradă este un proces care modifică personalitatea oamenilor pornind de la bază. Odată ajunși pe stradă oamenii trăiesc un conflict intern generat de imaginea lumii așa cum o știau și imaginea lumii pe care o descoperă acum. Se confruntă cu marginalizarea și stigma. Adoptă strategii de supraviețuire care înseamnă de cele mai multe ori îndepărtarea de valorile sociale cu care au trăit (cerșit, comiterea de mici infracțiuni, căutat prin gunoaie). Lipsa posibilităților pentru îndeplinirea nevoilor de bază reprezintă o sursă de stres. Relațiile sociale cu persoane aflate în aceeași situație pot fi de-o potrivă încurajatoare sau surse de pericol pentru integritatea fizică și psihică a oamenilor. Principala metodă de adaptare este consumul de alcool sau droguri care ajută oamenii să uite situația în care află și care se transformă treptat într-o boală mintală de ordinul dependenței de substanțe. Astfel, conflictul intern al persoanelor fără adăpost se încheie prin respingerea valorilor sociale vechi și adoptarea celor noi care le permit supraviețuirea. Lumea din care au venit și din partea căreia se confruntă acum cu marginalizarea este privită cu dispreț, iar lumea nouă la care s-au adaptat este locul în care vor trăi doar cu ei înșiși. Acest proces a fost numit în literatura de specialitate desocilalizare.
2. Persoane care consumă droguri
Pentru a depista cauzele consumului și dependenței de substanțe, cercetători din domeniul psihologiei, sociologiei și medicinei au cercetat și studiat ani la rând, căutările continuând și azi în vederea dezvoltării de noi teorii sau în vederea consolidării celor vechi. Deja cunoscut este faptul că mediul și genetica joacă un rol important în dezvoltarea dependenței de substanțe. Cercetările arată că sunt persoane vulnerabile la a dezvolta o tulburare a consumului de substanțe din punct de vedere genetic. În același timp, cercetările din domeniul epigeneticii (ramură a geneticii care studiază variația trăsăturilor fenotipice cauzate de mediul înconjurător) arată că mediul în care omul trăiește poate influența expresia anumitor gene care influențează comportamentul oamenilor.
Tulburarile mintale preexistente pot fi de asemenea precursori ai consumului de droguri. Persoane cu tulburare de personalitate bordeline, persoane cu depresie cronică, cu anxietate sau simptome psihotice, toate fac parte din „grupul” celor predispuși la a dezvolta o tulburare a consumului de substanțe. Iar dacă mediul poate influența predispoziția către consumul de substanțe, atunci pentru protejarea sănătății mintale mediul este cel care are nevoie de o schimbare.
Reducerea stresului zilnic sau al celui pe termen lung, ieșirea dintr-o relație abuzivă, evitarea situațiilor provocatoare de furie și căutarea legăturilor de suport sunt câteva dintre acțiunile pe care cineva le poate întreprinde pentru a-și proteja sănătatea mintală și implicit pentru a scădea vulnerabilitatea în fața consumului de substanțe.
În ceea ce privește acțiunea drogurilor asupra creierului acestea intervin la nivelul sitemului de recompensă și plăcere. Pe scurt, o dată administrate, drogurile modifică nivelul de dopamină din creier aducând plăcere și euforie în universul emoțional al individului. Dependența se instalează atunci când pentru obținerea plăcerii persoana crește cantitatea de drog administrată și se confruntă cu simptome de sevraj în lipsa ingerării.
Ceea ce este important de reținut este că drogurile au un efect major la nivel biologic, psihologic și social. În jurul consumului de droguri planează mitul conform căruia persoanele consumatoare nu vor să se lase, nu au voință. Este important de luat în considerare dificultatea procesului de renunțare la consumul de droguri.
La nivel biologic, creierul și corpul au nevoie de timp pentru a se obișnui din nou cu lipsa substanței, iar persoana suferă simptome ale sevrajului de multe ori greu de suportat. La nivel psihologic, renunțarea la consum înseamnă construirea unor strategii de coping și a unor comportamente care să ajute persoana care renunță la droguri în situațiile în care ar fi ales consumul de substanțe. La nivel social, intervine schimbarea grupului de prieteni, revenirea la locul de muncă, confruntarea cu prejudecățile și stigma asociate consumului de droguri. După cum se poate observa, întreaga lume a consumatorului de droguri se modifică în timpul consumului. Renunțarea la consum înseamnă construirea unei lumi noi. Desigur că această construcție costă timp, energie psihică, motivație și suport din partea medicilor, terapeuților familiei și prietenilor. În renunțarea la consumul de substanțe, persoana dependentă este într-adevăr actorul principal, dar care nu poate înregistra o reușită în absența suportului celorlalți actori.