Ce este sănătatea mintală?
Organizaţia Mondială a Sănătăţii descrie sănătatea mintală ca fiind: „O stare de bine în care fiecare persoană îşi realizează propriul potenţial, poate face faţă tensiunilor normale ale vieţii, poate lucra cu folos şi productiv şi este capabilă să contribuie la rândul ei la dezvoltarea comunităţii din care face parte“.
Cum putem preveni problemele de sănătate mintală?
- Adoptă un stil de viaţă sănătos, cu o dietă echilibrată şi integrează sportul în rutina ta zilnică, cel puţin 20 de minute;
- Evită alcoolul, tutunul sau alte droguri;
- Respectă programul de somn, dormi între 7 şi 9 ore pe noapte;
- Petrece timp în natură, fă exerciţii de relaxare, meditează;
- Daruitește, oferind din timpul şi energia ta pentru a ajuta pe altcineva;
- Exersează recunoştinţa , faţă de oricine sau orice, pentru o stare de spirit bună;
- Alege ce te face fericit;
- Vorbeşte despre emoţiile tale;
- Socializează cu alţi oameni şi creează-ţi o reţea de sprijin;
- Stabileşte paşii de care ai nevoie pentru a-ţi atinge obiectivele şi nu te suprasolicita;
- Mergi la medic pentru consult şi îndrumare de câte ori ai o problemă de sănătate.
Care sunt serviciile de sănătate mintală în România?
- Servicii spitaliceşti (spitale sau secţii de psihiatrie) în care, pacienţii cu afecţiuni psihice beneficiază de asistenţă medicală şi tratament pe termen scurt sau lung, într-un mediu sigur;
- Servicii de ambulatoriu care constau în acordarea asistenţei medicale pacienţilor care petrec mai puţin de 24 de ore într-o unitate sanitară şi se oferă de cele mai multe ori în cadrul clinicilor şi al policlinicilor, centrelor de sănătate mintală, cabinetelor medicale, etc.;
- Servicii comunitare care asigura reabilitarea pacienţilor, care, ca urmare a condiţiilor psihiatrice, se confruntă cu o integrare dificilă în comunitate;
- Servicii de asistență mobilă, pentru pacienți dificil de tratat sau care refuză să frecventeze structurile medicale, dar care acceptă tratamentul ori pentru acoperirea unor nevoi psihosociale variate, care presupun deplasarea unor membri ai echipei terapeutice;
- Servicii psihiatrice de zi: terapie ocupațională, psihoterapie individuală și de grup, precum și programe specializate de reabilitare;
- Clinici private în care sunt oferite servicii psihologice precum: psihodiagnostic, consiliere psihologică, psihoterapie, psihoterapie de grup, etc.;
- Centre rezidenţiale în care se oferă cazare, masă, îngrijire și asistență specializată pentru persoanele afectate de tulburări neuropsihice;
- Centre private de dezintoxicare şi dezalcoolizare.
Cum ştiu dacă am probleme de sănătate mintală şi ce pot face?
Printre semnele de care trebuie să ţii cont se numără: modificări ale somnului sau ale poftei de mâncare, schimbări bruşte ale dispoziţiei, o stare accentuată şi îndelungată de tristeţe, izolare de familie, prieteni sau activităţi, sentimente de furie, îngrijorare sau frică puternică, nivel scăzut ori crescut al energiei, te simţi incapabil să faci faţa problemelor şi activităţilor zilnice, eşti irascibil, violent, te simţi lipsit de speranţă.
Adesea pot apărea probleme emoţionale şi este important să ceri ajutorul unei persoane specializate. Medicul psihiatru îti va face o evaluare, în urma careia va stabili tratamentul adaptat la nevoile tale. Acesta poate consta în medicație și/sau psihoterapie.
De asemenea, este important să rămâi conectat cu cei din jur, să gasești un grup de sprijin unde să poți vorbi deschis despre cum te simți.